Recenzie carte – Parabolele lui Iisus – Adevărul ca poveste
Nu știu de ce noi românii suntem înclinați să nu ne prețuim valorile… Eu mă bucur de fiecare dată când aflu de câte un român care se distinge prin ceva… E ca și cum aș fi primit un cadou… Așa am simțit când am luat pentru prima dată în mână cartea:
PARABOLELE LUI IISUS – ADEVĂRUL CA POVESTE, de Andrei Pleșu, Editura Humanitas…
Andrei Pleșu este o personalitate polarizantă… E dintre acei care te obligă să fii pro sau contra… Absolvent de Arte Plastice, cu un doctorat în Istoria Artei, a făcut un viraj neașteptat spre filosofie, devenind profesor universitar de filosofie a religiilor la Universitatea București. Este membru a diverse instituții academice prestigioase din toată lumea, având câteva doctorate honoris causa și destule decorații… A publicat o mulțime de lucrări atât în domeniul artelor cât și în cel al filosofiei și religiei… A fost ministru al culturii, ministru al afacerilor externe și consilier prezidențial pentru afaceri externe… Face parte dintr-un grup de intelectuali care este fie adulat, fie urât cu pasiune… Așadar o personalitate polarizantă… Dar ceea ce nu-i poate nimeni nega este erudiția și temeinicia operei…
Mărturisesc scepticismul meu când am zărit titlul, deși în opera sa exista un precedent (Despre îngeri, 2003)… Așa că am procedat în consecință: am luat cartea în mână și am încercat să aflu cât mai multe despre ea, fiindcă titlul era seducător… Am constat că Andrei Pleșu a făcut muncă de calitate: a robotit timp îndelungat în biblioteca Institutului de Studii Avansate din Berlin, o bibliotecă vastă și bine echipată cu lucrări din domeniul abordat de autor… S-a consultat cu o serie de specialiști în teologie, filosofie și alte științe umaniste…
Și, apoi, a avut eleganța, care-l caracterizează, să scrie următoarele: „Sunt perfect conștient de amplasamentul inconfortabil al intreprinderii mele. Din unghiul specializării teologale pot apărea ca un intrus deopotrivă prezumțios, insuficient „îmbisericit” și, pe alocuri, prea disponibil pentru autori necanonici și spații religioase din afara creștinismului. Pentru cruciații secularizării și, în general, pentru spiritul vremii voi face, dimpotrivă, figură de „reacționar”, sensibil, în mod inexplicabil, la texte și idei revolute. Îmi asum, cu scuzele de rigoare, aceste „portrete”, dar îmi fac iluzia că încercarea mea își poate găsi un rost și într-o tabără, și în cealaltă. Cred (și sper), de asemenea, că există o sumedenie de cititori cărora lectura textului meu le-ar putea face măcar tot atâta bine cât bine mi-a făcut mie scrierea lui.” (p.8)
Cartea merită citită și de cei care au apucat să o citească pe cea cu titlul PARABOLELE LUI HRISTOS, de Ellen G.White, Editura Viață și Sănătate (www.viatasisanatate.ro), cât și de cei care nu au obișnuința lecturilor din acest domeniu.
Volumul este structurat în două părți: prima „DE CE LE VORBEȘTI ÎN PARABOLE?” și a doua: „PARABOLA CA SUBMINARE A IDEOLOGICULUI”, cu titluri incitante de capitole: „Un „scandal teologic?”, „Despre îndrăzneală și perseverență”, „Trei feluri de risipă”, „Iconomul nedrept și inteligența salvatoare”, etc. Abordarea este profundă și, lucru extrem de meritoriu, foarte biblică, iar deschiderea (de minte și de orizonturi) a lui Andrei Pleșu e de așteptat să deschidă și altora mintea…
Cititorului interesat de nou, de vechime și de calitate, îi urez succes în parcurgerea acestei cărți…
Valeriu Petrescu (https://www.facebook.com/valeriu.petrescu.3)