Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor şi a descoperit în Sfintele Scripturi raportul autentic al activităţii Sale creatoare.
În şase zile, Domnul a făcut „cerul şi pământul“, toate fiinţele vii care sunt pe pământ, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. Astfel, El a înfiinţat Sabatul zilei a şaptea ca memorial veşnic al încheierii activităţii Sale creatoare. Primul bărbat şi prima femeie au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, ca încoronare a lucrării de creaţiune.
La comanda creatoare a lui Dumnezeu, „cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ele” (Ex. 20,11) au apărut imediat. Cele numai şase zile au fost martore ale schimbării de la „pustiu şi gol” la o planetă luxuriantă, plină de creaturi pe deplin mature şi diferite specii de plante. Planeta noastră a fost înfrumuseţată prin culori luminoase, curate şi strălucitoare, prin forme şi parfumuri, toate îmbinate cu un deosebit gust şi cu o precizie a detaliului şi a funcţionării.
Apoi Dumnezeu „S-a odihnit”, oprindu-Se pentru a sărbători şi a Se bucura de tot ce a creat. Frumuseţea şi maiestatea acestor şase zile nu vor fi uitate niciodată tocmai datorită acestei opriri a lui Dumnezeu.
Creaţi după chipul lui Dumnezeu, am fost chemaţi pentru a-I da slavă lui Dumnezeu. Ca încununare a creaţiei Sale, Dumnezeu ne invită pe fiecare să intrăm în comuniune cu El, căutând zilnic puterea regeneratoare a lui Hristos, astfel ca, spre slava lui Dumnezeu, să putem reflecta pe deplin chipul Său.
Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu cu individualitate, putere şi libertate de a gândi şi a acţiona. Fiecare este o unitate indivizibilă a trupului, a minţii şi a sufletului. Deşi creat ca fiinţă liberă, el este dependent de Dumnezeu în ce priveşte viaţa, suflarea şi toate celelalte. Când primii noştri părinţi n-au ascultat de Dumnezeu, ei au tăgăduit, de fapt, dependenţa lor de El şi au pierdut poziţia lor înaltă ca reprezentanţi ai lui Săi. Chipul lui Dumnezeu din ei a fost denaturat şi au ajuns supuşi morţii. Urmaşii lor împărtăşesc această natură decăzută şi consecinţele ei. Ei se nasc cu slăbiciuni şi tendinţe spre rău. Dar Dumnezeu, prin Hristos, a împăcat lumea cu Sine şi, prin Duhul Său, reface în cei care se pocăiesc chipul Creatorului lor. Creaţi pentru gloria lui Dumnezeu, ei sunt chemaţi să-L iubească, să se iubească unii pe alţii şi să aibă grijă de mediul natural în care trăiesc .
Este absolut covârşitoare importanţa relatării biblice a creaţiei pentru corecta înţelegere a naturii omului. Subliniind unitatea sa organică, Scriptura îl înfăţişează pe om ca un tot.
Reînnoirea inimii pe care noul legământ o produce îi transformă pe oameni astfel încât ei să aducă „roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor” (Gal. 5,22.23). Prin puterea harului mântuitor al Domnului Hristos, ei pot să umble, aşa cum a umblat Hristos, bucurându-se zilnic de lucrurile ce Îi sunt plăcute lui Dumnezeu (Ioan 8,29). Singura speranţă a omenirii căzute este să accepte invitaţia lui Dumnezeu de a intra în legământul harului Său. Prin credinţa în Isus Hristos, noi putem trăi în acea relaţie care ne asigură adoptarea ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu şi statutul de moştenitori împreună cu Hristos ai împărăţiei Sale.