Acasa

Blog

Un refugiu sigur

                          Unica siguranță pentru copiii noștri, față de orice obicei vicios, este, a căuta să-i adăugăm la turma lui Hristos și a-i pune sub păstorirea adevăratului și credinciosului Păstor. El îi va scăpa de orice rău; îi va ocroti față de orice primejdie, dacă ei vor asculta de glasul Său. El zice: „Oile mele cunosc glasul Meu și-Mi urmează”. În Hristos ei vor găsi pășune, vor căpăta tărie și speranță și nu vor mai fi supărați de dorinți nestatornice după ceva care sa le strice mintea și să le satisfacă inima. Atunci ei au găsit mărgăritarul prețios, și sufletul lor este liniștit. Plăcerile lor sunt acum de un caracter curat înălțător și ceresc. Nicio amintire neplăcută nu-i mai chinuie și nicio mustrare de conștiință. Asemenea plăceri spirituale nu slăbesc trupul și nu paralizează sufletul, ci le dă sănătate și vigoare. {AS 21.4}
                           Împărtășirea și iubirea de Dumnezeu, practicarea sfințeniei și nimicirea păcatului, sunt toate lucruri plăcute. Citirea cuvântului lui Dumnezeu nu înviorează imaginația și nu ațâță patimile, ca un roman cu povestiri născocite, ci încălzește, liniștește, înalță și sfințește inima. Când tinerii sunt neliniștiți, când sunt asaltați de ispite grozave, atunci ei au privilegiul să se roage lui Dumnezeu. O ce privilegiu măreț! Ființele muritoare, din praf și cenușă, sunt admise, prin mijlocirea lui Hristos, ca să intre în sala de audiență a Cerului Prea înalt. Prin astfel de exerciții, sufletul este adus într-o apropiere sfântă de Dumnezeu, și este reînnoit în cunoștința și sfințenia adevărată, și împuternicit față de asalturile vrăjmașului. Oricât de înaltă ar fi mărturisirea cuiva, totuși este sigur, că acei care sunt voioși a trăi după poftele trupului nu pot fi creștini. Ca servi ai lui Hristos, ocupația, meditația și plăcerea lor trebuie să fie în lucruri mult mai mărețe. {AS 22.1}
                           Mulți nu-și dau seama de păcătoșenia acestor obiceiuri și despre rezultatele lor sigure. E nevoie deci de o iluminare, în această privință. Unii, care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos, nu păcătuiesc numai împotriva lui Dumnezeu, ci își ruinează și sănătatea, totuși rămân sclavii patimilor lor corupte. Ei își simt conștiința lor vinovată, și au din ce în ce tot mai puțină înclinație de a se apropia de Dumnezeu în rugăciune tainică. Ei pot păstra încă forma religiei, și totuși să fie lipsiți de harul lui Dumnezeu în inimă. Ei nu sunt devotați serviciului Său, nu se încred în El, nu trăiesc spre mărirea Sa, n-au plăcere de ordinele Sale și nici desfătare în El. Prima poruncă somează pe orice ființă vie ca să iubească pe Dumnezeu și să-i servească cu toată puterea, cu toată inima, și cu toată tăria ei. Pretinșii creștini trebuie să înțeleagă în mod deosebit principiile unei ascultări bine primite. {AS 22.2}
                        Poate aștepta cineva ca Dumnezeu să primească o mărturisire de formă, în timp ce inima nu este predată, și el refuză să asculte de poruncile Sale? Sacrificându-și puterile fizice și rațiunea pe altarul poftei, cum pot aștepta astfel de oameni ca Dumnezeu să primească serviciul lor netrebnic și prost, în timp ce ei continuă a umbla pe calea lor rea? Aceasta este egală cu o sinucidere; ca și când ei și-ar pune pistolul pe propriul lor piept, distrugându-și deodată viața. În primul caz, ei lâncezesc mai mult timp, devenind tot mai debili și distrugându-și treptat puterea vitală a constituției lor și facultățile lor mintale; dar lucrarea decăderii este sigură. Cât timp trăiesc, ei sunt un blestem pe pământ, — prin influența lor stricăcioasă, pe care o exercită; sunt pietre de poticnire pentru păcătoși, și provoacă amicilor lor amărăciuni și o mare povară de neliniște și îngrijorare, când văd semnele decăderii, și dovezile zilnice despre intelectul lor degenerat. {AS 23.1}
UN APEL SOLEMN – Ellen White
(Visited 60 times, 1 visits today)