Departamente

Copii

Program al Corului de Copii Învingători

 Sâmbătă – 15 Decembrie (ora 11:00), corul de copii al Bisericii Învingători va susține programul intitulat Dar la iesle. Cu această ocazie copiii vor să mulțumească Domnului Isus pentru grija pe care a avut-o pentru oameni și lumea în care trăim: El a venit în chip de Prunc născut într-un orășel umil pentru a împlini profețiile și a fi Mântuitorul nostru.

Pentru a transmite acest mesaj, copiii au pregătit povestea biblică a nașterii spusă atât prin versuri, cât și prin cântec. Concluzia este strâns legată de cuvântul: dăruire. Așa cum Isus s-a dăruit pe Sine, la fel și copiii sunt învățați să aibă grijă de semenii lor. Este important să fim atenți la nevoile celor in jurul nostru și să-i ajutăm pe toți cei care sunt în nevoie.

De asemenea, programul cuprinde și o latură practică: copiii vor aduce la Biserică o jucărie sau o hăinuță (din lucrurile personale) pe care le vor dărui unor copilași cu posibilități reduse. Mai mult decât atât, Duminică – 16 Decembrie, corul de copii va merge să viziteze un azil de bătrăni pentru a-i bucura prin cântec și apoi vor ajunge la Casa de Copii din comuna Domnești unde vor oferi cadourile aduse de acasă.

(Visited 241 times, 1 visits today)